Una dintre calitatile de baza ale omului este onestitatea. In momente de cumpana, cum ar fi aflarea diagnosticul de cancer, este nevoie de informatii oneste, clare in privinta bolii, a tratamentului, prognosticului, optiunilor. La fel de adevarat este faptul ca in momente de cumpana oamenii isi comunica temerile, ingrijorarile in multe feluri – plang, se inchid in ei, ii ignora pe cei din jur, cauta informatii, alternative, scriu jurnale. Aceste sentimente de tristete, confuzie, furie, teama sunt toate acceptabile, in definitiv, fiecare dintre noi are dreptul sa traiasca intr-un mod personal perioadele dificile.
Acceptarea diagnosticului poate incepe inainte ca boala sa fi fost confirmata. Vizita periodica la medicul de familie il determina pe acesta sa ceara cateva analize suplimentare pentru confirmare “ca sa fim siguri”. Perspectiva este infricosatoare, incep pregatirile pentru intalnirea cu durerosul diagnostic, dar in acelasi timp totusi increderea, speranta isi fac datoria ”poate nu este nimic”. Primul pas catre acceptare este facut.
Tensiunea, teama sunt prezente la urmatoarea vizita la cabinet, iar cand doctorul confirma boala viata se schimba pentru totdeauna. Socul provocat de anuntarea diagnosticului este insotit de emotii puternice, pentru ca imediat sa apara negarea “Nu cred asa ceva! Nu pot avea cancer! Poate analizele nu sunt corecte”. Socul si negarea sunt identificate in lucrarile de specialitate ca fiind prima din cele cinci etape ale acceptarii diagnosticului.
Fie ca este vorba despre pacient, fie ca este vorba despre apropiati scutul negarii este folosit pentru a face fata evenimentelor coplesitoate, pana la momentul in care intelectul preia controlul pentru a face clare si irevocabile rezultate analizelor. Aici isi face loc furia, etapa in care emotiile puternice se traduc in “De ce eu? Ce am facut sa merit asta?” Furia este indreptata impotriva propriei persoane, a lumii intregi, uneori chiar si impotriva lui Dumnezeu. Filmul propriei vieti merge pe repede inapoi in cautarea unor motive “sa fie dieta, profesia, tigarile, lipsa de activitate fizica”.
Pe masura de furia si vinovatia se consuma, de undeva din interior apare forta care conduce incet incet catre acceptare. Dorinta de a trai se remarca intai in promisiunile catre sine, lume sau Dumnezeu in speranta ca diagnosticul va disparea. Incepe negocierea “Nu voi mai face X din ce am facut in trecut” sau “Voi face Y din ce nu am facut in trecut”. Important de amintit in aceasta etapa, este faptul ca nimic din ce a facut pacientul sau apropiati ai acestuia nu a contribuit la aparitia maladiei. Nu este vina nimanui.
Trecand prin procesul complet de evaluare a stadiului bolii, stabilirea programului tratametului, efectele acestuia, prognosticul, in timp diagnosticul nu mai poate fi negat, iar cei implicati traiesc sentimente profunde de tristete, asociate cu tulburari de somn, de alimentatie, dificultati de concentrare, sau teama constanta ca boala isi va face loc printre cei apropiati. Este important a se discuta cu specialistii despre depresie pentru a identifica strategiile eficiente pentru a face fata acestei etape.
Acceptarea este etapa in care boala a fost inteleasa si acceptata in totalitatea ei. Este momentul in care se fac ajustari astfel incat cancerul sa fie acceptat ca facand parte din viata, fie ca este vorba de sanatate, de aspectul exterior, de modificarea activitatilor de rutina. Fiecare dintre persoanele implicate in procesul de acceptare are nevoie, pe langa forta interioara, de ajutor specializat pentru a sta fata in fata cu schimbarile fizice, mentale si emotionale ce apar pe masura ce boala isi urmeaza cursul.
Soc, nesiguranta, vinovatie, frica, furie sunt emotiile traite in modul cel mai dureros de persoanele pentru care confruntarea fata in fata cu diagnosticul unei bolii atat de crude a devenit, din pacate, realitate. Acaparator la inceput, urmat de o perioada stresanta in care alegerea cea mai buna este lupta, diagnosticul de cancer accentueaza nevoia de a construi un grup de suport (familie, prieteni, specialisti) si de a face loc impartasirii emotiilor. La fel de important este de stiut faptul ca stiinta nu sta pe loc, cauta in permanenta sa-si imbunatateasca strategiile. Asa cum boli ca diabetul, artrita, tensiunea arteriala ridicata sunt tratate ca boli cronice, in multe cazuri cancerul este tratat la fel, cu accent pe nivelul ridicat al calitatii vietii.
Acceptarea diagnosticului de cancer nu reprezinta doar acceptarea faptului ca boala exista in corp, ea initiaza promisiunea de a trai dincolo de diagnostic si tratament, initiaza promisiunea de a invinge boala. Este o promisiune catre propria persoana ca viata merita traita.
Nicoleta Grigore
